În ultima vreme am urmărit trei filme care m-au purtat prin propriile gânduri, m-au luminat și m-au fericit: “Chaplin”, “A star is born”, “Bohemian Rhapsody”. Trei filme care vorbesc despre acele lucruri care conduc lumea către frumos: iubire, emoție, adevăr…

retrioChaplin (1992)

Chaplin își spune povestea prezentând-o ca pe o pictură. Explicând care au fost etapele creării, prezentând în amănunt fiecare element. O pictură pe care fiecare dintre noi, cei care am cunoscut-o, o păstrăm intactă în sufletele noastre. Chaplin ne mărturisește din învățăturile sale. Frustrările… “Dragostea perfectă e cea mai frumoasă dintre frustrările noastre, pentru că e peste puterile cuiva de a o exprima.” Și… “în ultimă instanță, ești judecat pentru ce ai făcut, nu pentru ce nu ai făcut.”

Un geniu al comediei, care, dincolo de râs, e foarte profund. Care afirmă prin acțiunile sale că “umorul ne amplifică instinctul de supraviețuire și ne menține sănătatea mintală.”

Chaplin susținea că singurul său dușman este timpul.

Chaplin, timpul e cel care te-a adus în viața mea. Timpul e cel care te-a făcut veșnic. Cufundați în timp, te descoperim iar și iar!

A star is born (2018)

Tu ce ai de spus? Purtătorul cărui mesaj ești? Pentru că…

“Talente sunt peste tot. Toată lumea e talentată. Pun pariu că toată lumea din locul ăsta e talentată la o chestie anume, dar să ai ceva de spus și felul în care o spui, ca lumea să te asculte, asta e altă poveste. Și dacă nu încerci să o faci, n-o să știi niciodată. Ăsta e adevărul. Dacă suntem aici dintr-un motiv, e ca să spunem ceva ce lumea vrea să audă.”

Călătorești prin această lume, iar uneori simți că…“ Plutești în larg și într-o zi găsești un port. Îți spui că rămâi acolo câteva zile. Câteva zile se fac câteva luni. Câțiva ani. Și după aceea uiți că plecai de la bun început. Apoi îți dai seama că nu-ți pasă unde te duceai, pentru că îți place unde ești.”

Lady Gaga, la începutul unui drum pe care pășește cu îndrăzneală, primește cel mai pur și solid sfat: “Dacă nu cauți în străfundul sufletului, n-o să ai picioare. Dacă nu spui adevărul în lume, ai încurcat-o. Nu te ai decât pe tine și ce ai de spus oamenilor, iar ei te ascultă acum și n-o să te asculte la nesfârșit. Crede-mă! Așa că trebuie să profiți. Și nu-ți cere scuze, nu-ți face griji de ce ascultă sau cât timp o să asculte, doar le spui ce vrei să spui. Pentru că modul în care o spui e îngeresc.”

Când scriu, da, se revarsă din mine. Simt nevoia să dăruiesc, să împărtășesc. Și îmi doresc ca tu să citești atunci când ai nevoie să simți că celălalt crede la fel. Simte la fel.

Bohemian Rhapsody (2018)

Un părinte își va ghida întotdeauna copilul spre gânduri, cuvinte, fapte bune. “Spre asta trebuie să aspiri.”

Să te accepți și să te iubești. Pentru că “nu ajungi nicăieri dacă pretinzi că ești altcineva”.

Dar… cum “omenirea este o condiție care necesită puțină anestezie”, ne aruncăm în visare. În necunoscut. În Univers.

Freddie Mercury a fost ceea ce s-a născut să fie. Un performer, care dă oamenilor ceea ce vor ei. Atingerea Raiului.

“Esențial pentru un mare actor este să se placă atunci când joacă.

Dragostea de teatru, oricât de fierbinte, nu e de ajuns. E nevoie și de o dragoste fierbinte pentru propria persoană și de încredere în sine.” O învățătură pe care Chaplin o lasă cu nădejde în urma lui.

Tu cine ești? De ce îți este cel mai teamă? Pentru a-ți da curaj, voi începe cu mine. Eu m-am născut pentru a trăi emoția. Pentru a dărui emoție. Pentru a-mi spune poveștile. Povești care pe tine să te îndemne să te cunoști și să te facă să vibrezi. Mă inspir din iubire. Iar cel mai mult mă tem de oamenii care pretind că sunt altcineva. Și mă bazez pe oamenii care sunt în armonie cu ei înșiși.

Acum e rândul tău!