Polonia. Umăr lângă umăr.

După călătoria halucinantă în China am simțit că trebuie să revin la viață. Și viața mea e el. Știu că doar el îmi poate readuce liniștea…

În sfârșit, o călătorie împreună. Un drum care ne-a dus în Polonia și care nu se va sfârși niciodată. Îl țin strâns de mână. Vreau să îmi simt mâna pierdută într-a lui. Inima mea topită în inima lui. Viața mea toată înflorind în viața lui.

Pășesc cu încredere. Am început o călătorie la care nu am îndrăznit vreodată să visez. M-am lăsat surprinsă la fiecare pas. De la răcoarea Varșoviei, la viața de noapte a Cracoviei. Am văzut mai mult decât o lume nouă. Am văzut emoții. Lacrimi scurse printre zidurile Auschwitz-ului. Mirosul ploii în fața casei lui Nicolaus Copernic… Și întotdeauna umărul lui alături de al meu.

 Varșovia

Primul lucru pe care mi-am dorit să îl văd a fost teatrul. Teatrul Dramatyczni. Un loc în care am intrat visând. Apoi, am văzut Varșovia. De sus. Întreagă, grandioasă, fremătând… O panoramă care mi-a continuat visul…

Cracovia

Culoare. Ziduri pictate. Oameni cărora li s-a pictat fericirea pe chip. Bucuria orașului, oglindită în bucuria mea. Și o plimbare în miezul nopții. În noaptea densă, vie.

Auschwitz

Durere. Frică. Pustiu. Sentimentul că strâng toată durerea lumii în inimă. Am rămas doar eu cu el. Ne-am plimbat printre ziduri și lacrimi ținându-ne strâns de mână. Din când în când mă lumina cu câte o sărutare. Îmbrățișările șterg amintirea suferinței.

Toruń

O casă în mijlocul pădurii. O casă încărcată de iubire. E 4 dimineața și privim către oraș. Dincolo de râu, acolo se zărește orașul. Dincolo de poveștile în care personajul principal este Vistula… Lăsăm ploaia să ne ude. Suntem în plină poveste. Dar noi suntem cei care creează povestea.

Un oraș medieval. Mă luminez la vederea Teatrului Baj Pomorski. Ne plimbăm pe străzile înguste. Old Town Hall. 05:30. Se aud bătăile ceasului. Casa lui Nicolaus Copernic. Oricând avem de învățat ceva nou, și asta ne folosește toată viața. Un muzeu în aer liber. Zidurile unui castel. Le escaladăm cu privirea. Cucerim castelul, cucerim tot ce a mai rămas de cucerit în noi. Dragostea ocupă totul.

Mă scurg în brațele lui…. Am prins viață! Pășesc cu grijă. Fără a-l trezi. Fără a trezi orașul. Fără a trezi pădurea. Ploaia. Aud doar bătăile vântului și picăturile care se scurg pe acoperișul casei.

Aud doar liniștea… Și gândul lui, în visul lui. Și dragostea lui, eu.