Suntem la ora de actorie. În fața noastră, micii actori. Copiii școlii Acting Dream Academy.

– Mișcare browniană!

Ah, merg atât de repede! Nu se vor putea aduna și concentra, mi-am spus în gând.

-Mergeți prea repede! Vreau să văd pe fețele voastre că sunteți preocupați de ceva.

Nu îi cred…

-Nu vă cred! Vreau să vă descoperiți!

De ce nu creează o poveste? De ce nu se lasă surprinși? Sunt neadevărați…

-De ce nu creați o poveste? De ce nu vă lăsați surprinși? Sunteți neverosimili…

Așa am început să capăt încredere. Așa am început să am siguranța că gândurile mele sunt și gândurile lor. Gândurile mentorilor mei.  Cei care mi-au arătat frumusețea acestei meserii. Cei care m-au învățat să mă descopăr și să mă “arunc”. Acum am ajuns să comunicăm prin simple priviri. Prin simple respirații, inimă la inimă… Odată început jocul, lăsăm ca celălalt să continue ideea, pentru că știm că gândim în același fel. Aceleași gesturi, aceleași cuvinte înșiruite.

“Niciunul dintre noi nu se aștepta ca el să fie așa cum l-am descoperit azi. În viața cotidiană, în preajma lui Torțov, pe care îl adoră, Rahmanov este liniștit, modest și tăcut, dar în absența lui, este energic, hotărât și sever.”

M-am regăsit în cuvintele lui Stanislavski.  M-am privit în cuvintele lui… Ca atunci când cineva imortalizează pe un film un moment pe care îl revedem câțiva ani mai târziu. O tradiție care datează din totdeauna, dar pe care Stanislavski a hotărât să o publice abia in 1938, în lucrarea “Munca actorului cu sine însuși”. M-am privit astfel în fața copiilor, daruind cu iubire din tainele acestei meserii. Împărtășind emoția acestui mister. Actoria.

cristina gagiu revival of wigs pink skirt img_0007 img_39_prelucrat img_0011 img_0010 img_0009 img_40_prelucrat-jpg img_44_prelucrat

Outfit: REVIVAL OF WIGS

Photographer: Mihai Ionescu